Oficialii UEFA urmează să anunțe după tragerea la sorți a grupelor Europa League câteva modificări foarte importante în grupele Ligii Campionilor. Primele patru țări din clasamentul coeficienților vor trimite câte patru echipe direct în grupele Champions League.
UEFA încearcă să împace marile forțe ale fotbalului european, care-și doresc să înființeze o super ligă, în care să joace doar giganții Europei. Potrivit Kaveh Solhekol, reporter la Sky Sports, va anunța vineri noul sistem de calificare în grupele Ligii Campionilor. Astfel, primele patru țări din clasamentul coeficienților – Anglia, Spania, Italia și Germania – urmează să trimite câte patru echipe direct în grupele competiției.
Măsură urmează să se aplice începând cu anul 2018. Asta înseamnă însă mai puține locuri pentru echipele mici din Europa, cum sunt cele din România. Începând cu 2018, acestea vor fi nevoite să se bată pentru mai puține locuri în Champions League. Până acum, primele trei campionate din Europa trimiteu trei echipe direct în grupe și câte una în preliminarii. Locul 4 în clasamentul coeficineților, adică Italia, are două echipe direct în grupe și una în preliminarii.
Pe de altă parte, există și un avantaj pentru echipele mici. Acestea nu vor mai întâlni pe traseul non-campioanelor echipe din primele patru campionate din Europa, cum a fost cazul Stelei, care în play-off-ul Ligii Campionilor a jucat contra lui Manchester City.
Champions League changes announced tomorrow: 4 top clubs from England, Spain, Italy Germany qualify automatically for group stages from 2018 — Kaveh Solhekol (@SkyKaveh) August 25, 2016
Champions League changes announced tomorrow: 4 top clubs from England, Spain, Italy Germany qualify automatically for group stages from 2018
— Kaveh Solhekol (@SkyKaveh) August 25, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER